INDICAȚII DUPĂ DETARTRAJ/ TRATAMENT NECHIRURGICAL PARODONTAL F.M.D(Full Mouth Desinfection)
Este normal ca după detartraj să sângereze gingia (din cauza inflamaţiei), să simţiți urme de sânge în salivă. Foarte important să nu scuipați, deoarece sângerarea va fi stimulată în continuare şi va dura mai mult timp.
- În cazul în care aveți anestezie, trebuie să aveți grijă să nu traumatizați/ muşcați buza/ limba pe durata cât va mai ţine anestezia.
- Este indicat ca 2-3 zile să consumați alimentele şi lichidele la temperatura camerei, dintele nemaifiind acoperit de depozite de tartru este posibil să devină sensibil la rece/ fierbinte (însă nu este obligatoriu), astfel îi acordăm puţin timp să se acomodeze cu noua condiţie.
Pacientul la care s-a efectuat tratament nechirurgical (FMD) sau chirurgical (chiuretaj in camp deschis) cu reducerea pungilor parodontale: TREBUIE SA SE PREZINTE REGULAT LA 3-6 LUNI LA IGIENIZARI PENTRU FAZA DE MENTINERE SUB CONTROL A BOLII PARODONTALE PENTRU A EVITA RECIDIVA BOLII. DE ASEMENEA IGIENA ZILNICA SI CORECTA ACASA ESTE PRIMORDIALA. Clinica noastra nu isi asuma responsabilitatea reacutizarii bolii parodontale daca nu se respecta aceste indicatii.
TEHNICA DE IGIENIZARE
Trebuie să aveți două periaje pe zi (dimineaţa şi seara);
- Periajul de seara: să dureze între 4-5 minute. Se începe cu periajul electric cu pastă de dinţi (pas 1) + periuţă interdentară/ aţă dentară (pas 2) + duş bucal (pas 3: tija orientată uşor înspre gingie pentru a ne curăţa şi sub nivelul ei şi după între fiecare doi dinţi urmărind conturul gingiei (pentru demonstraţie video puteţi accesa următorul link https://www.youtube.com/watch?v=Fto4KZQw0Ys ) + clătirea cu apă de gură 30s-1 minut (pas 4: apa de gură se diluează doar la nevoie);
- Trebuie curăţaţi toţi dinţii şi toate suprafeţele acestora (partea dinspre obraji şi buză, partea dinspre cerul gurii, partea dinspre limbă) ; se va curăţa fiecare suprafaţă dentară de la gingie spre dinte;
- Este bine să faceți un periaj alternativ, al doilea periaj al zilei început din partea opusă primului, pentru că partea cu care începeți să curăţați este cel mai bine curăţată;
- Este indicat să aveți un control vizual în oglindă pe măsură ce periați dinţii, deoarece veți avea un control mai fin al mişcărilor mâinii şi astfel vă asigurați că ați curăţat toţi dinţii şi toate suprafeţele acestora, respectând traseul periajului;
- Dacă observați că gingia va sângera într-un anumit loc, acolo acordați ceva mai mult timp periajului, insistând și cu mijloace ajutătoare: periuțe interdentare, duș bucal apă de gură;
La finalul periajului inspectați suprafețele dentare, concentrându-vă pe zona de lângă gingie și partea dintre dinți, dacă observați că sunt suprafețe insuficient periate, reluați periajul pe acea zonă.
1 Comment
Hi, this is a comment.
To get started with moderating, editing, and deleting comments, please visit the Comments screen in the dashboard.
Commenter avatars come from Gravatar.